OSTONI ALEGEREA PERFECTA !

Unicul producator de masini prezent in mod direct pe piata romaneasca

Conferinţă delicioasă despre îngheţată, la Institutul Italian de Cultură

 

Recunosc, îngheţata nu se numără printre deserturile mele favorite. Mănânc foarte rar, doar la ocazii speciale, pentru că prefer ca dulce ciocolata sau cheesecake-ul. Cu toate astea, am aşteptat cu nerăbdare conferinţa despre îngheţată care a avut loc la Institutul Italian de Cultură din Bucureşti fix de 1 iunie. Mai ales că evenimentul s-a încheiat cu o degustare de 3 tipuri delicioase de îngheţată: lămâie, cacao şi alune

alessandro castro

Alessandro Castro, un specialist în gastronomie italiană, a prezentat câteva informaţii interesante despre istoria îngheţatei, moduri de preparare şi calităţi ale produsului. Cu ocazia asta am aflat lucruri noi despre desertul atât de cunoscut:

  • iniţial, îngheţata a reprezentat nu doar un desert răcoritor, ci şi o metodă eficientă de a prelungi durata de viaţă a unui produs
  • datează încă din antichitate, iar iniţial se prepara amestecând zăpada cu zeamă de fructe, nectar şi miere
  • pentru a se păstra, se săpau gropi în pământ în regiunile reci, apoi se adăuga zăpadă şi piure de fructe.
  • arabii au fost cei care au utilizat zăpada de pe Etna şi au amestecat-o cu suc de lămâie şi alte citrice. A luat astfel naştere sherbet-ul, care în limba arabă înseamnă „zăpadă dulce”. Asta se întâmpla acum aproape 1000 de ani, în sudul Italiei (*în limba română, şerbet şi sorbetto sunt două lucruri diferite. Primul e un fel de dulceaţă care se serveşte cu apă, în timp ce al doilea denumeşte o îngheţată mai „light”)
  • cum se conserva îngheţata? Prin anii 500, alimentele erau ţinute la rece fiind depozitate într-un recipient care era pus, la rândul lui, într-un altul în care se punea gheaţă şi sare. Această metodă va fi folosită şi în secolul XX, pe timpul când îngheţata era vândută în vagoane de stradă
  • istoria îngheţatei este legată de numele lui Bernardo Buontalenti, un arhitect şi sculptor care, în secolul XVI, a prezentat în cadrul unor banchete, pentru oaspeţii italieni şi străini, dulciuri îngheţate, superioare produselor asemănătoare din vremea aceea
  • o îngheţată care nu se topeşte, sau se topeşte mai greu, nu e îngheţată adevărată
  • într-un magazin de îngheţată artizanală ar trebui să predomine cea de fructe proaspete, ciocolată şi „frutta secca” (fructe uscate ca fistic, alune, migdale etc). Aceasta din urmă e de 8 ori mai scumpă decât cea de fructe proaspete.
  • principalele gusturi de îngheţată sunt lămâie, ciocolată şi migdale.
  • ulterior, în secolul XX, şi îngheţata a devenit un produs industrial, adăugându-i-se elemente care îi prelungesc termenul de valabilitate, dar care, în acelaşi timp, stimulează pofta.
  • ice-cream-ul este diferit de gelato, primul fiind o exagerare, o cremă îngheţată şi nu îngheţată în adevăratul sens al cuvântului.
  • 200 g îngheţată au aproximativ 300-500 de cal
  • o îngheţată autentică ar trebui să conţină:
  • lapte, ouă, gheaţă
  • fructe proaspete sau cremă de fructe uscate (alune, migdale) sau cacao
  • agent de îngroşare natural (foarte des folosită e făina de carob)
  • 30-50% aer încorporat
  • îngheţatele industriale au ca ingrediente şi:
  • uleiuri vegetale hidrogenate
  • coloranţi
  • emulsionanţi
  • apă
  • glucoză
  • 50-65% aer încorporat

Sursa: zambetsisanatate.wordpress.com

www.ostoni.cc - Masini pentru paste fainoase

coach wristlet clearance